
Te-ai gândit vreodată câți oameni reușesc să aibă cariere în domeniul STEAM? Ai fi surprins să afli că aproximativ o treime dintre oamenii care aleg cariere care implică matematica sunt persoane subperformante. Și chiar și atunci, majoritatea sunt bărbați și nu femei.
STEAM Heroes este un proiect realizat pentru elevii aflați în aceste situații, care se simt subperformanți în domeniile STEAM și STEM.
Obiectivele proiectului STEAM
Scopul proiectului este de a învăța elevii conceptele STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Arte și Matematică) prin diferite metode, care să fie totodată inclusive și accesibile pentru toată lumea. Ideea este de a le dezvolta abilitățile și modul de utilizare eficientă a resurselor. Astfel, să aruncăm o privire asupra modului în care proiectul nostru va conduce generația viitoare către o mai mare autonomie în STEAM.
Ce urmărim
Odată cu extinderea accesului la resurse prin intermediul internetului, mulți au acces la diferite instrumente. Pe de altă parte, există o lipsă severă de interes din partea elevilor față de abilitățile STEAM, în principal din cauza lipsei de încredere în sine în acest domeniu, din cauza complexității sale. O altă problemă este costul. Materialele STEAM pot fi destul de scumpe, prea mult pentru ca orice elev, sau școală, să aibă acces ușor la ele. Cursurile STEAM pot, de asemenea, să nu fie echilibrate din punct de vedere al genului. Cei mai mulți oameni care intră în aceste domenii sunt bărbați, chiar și astăzi. Femeile sau persoanele cu dificultăți de învățare sunt mult mai puțin implicate, parțial din cauza faptului că manualele nu sunt făcute pentru acestea din urmă și din cauza lipsei de reprezentare și a modelelor cu care să se poată identifica.
Proiectul este realizat și pentru a încuraja elevii să meargă către cariere STEAM. Educația STEAM poate fi costisitoare, complexă și non-inclusivă, ceea ce duce la lipsa de interes pentru aceste domenii. Ne dorim ca elevii să obțină instrumentele de care au nevoie pentru a fi mai implicați și, în final, să aibe succes în domeniul STEAM. De asemenea, vrem să abordăm decalajul de gen care persistă încă în domeniile STEAM astăzi, asigurându-ne că avem un echilibru între modele masculine și feminine în resursele noastre. Și nu este doar o chestiune de reprezentare corectă și de vizibilizare a femeilor oameni de știință. Subreprezentarea femeilor în domeniile STEAM înseamnă că noi, ca societate, ajungem să avem cercetări părtinitoare masculin, fără să realizăm neapărat acest lucru, dar cu implicații reale în viața de zi cu zi. Gândiți-vă, de exemplu, la manechinele folosite în testele de siguranță auto, care sunt concepute să reprezinte „bărbatul mediu”, excluzând complet femeile, ceea ce face ca femeile să aibă cu 47% mai multe șanse de a fi grav rănite decât bărbații într-un accident auto.
In proiectul STEAM Heroes, lucrăm la un curriculum cu 31 de module, care se axează toate pe un „Erou”. Fiecare dintre conceptele explicate în curriculum ar trece prin figuri științifice istorice din trecut, cu un raport echivalent între bărbați și femei. De exemplu, conceptul de gravitație ar fi explicat de Newton, iar informatica ar fi explicată de Lovelace. Toate aceste pachete de eroi vor fi compuse dintr-un videoclip scurt, un joc de aventură, o secvență pedagogică și o activitate practică. Acestea sunt realizate astfel încât orice fel de persoană să se poată bucura de învățarea conceptelor STEAM alese. În cadrul STEAM, vom valorifica „T”-ul prin intermediul instrumentelor digitale și tehnologice și vom include „A”-ul pentru a ne concentra pe științele umaniste, ajutând elevii să-și dezvolte abilitățile creative prin conectarea istoriei cu știința și matematica în moduri practice, aplicative. Fiind concepute online și reutilizabile, acestea sunt prietenoase cu mediul și conforme cu programul ERASMUS+. Acest proiect își propune să predea și să dezvolte creativitatea și gândirea critică la elevi, bărbați, femei și persoane cu tulburări specifice de învățare, permițându-le să aleagă orice tip de carieră STEAM fără teama de a se simți nepregătiți.
În cele din urmă, toate aceste activități vor fi realizate în 7 limbi diferite (engleză, franceză, română, spaniolă, galiciană, macedoneană și greacă) și, ca atare, vor viza grupurile țintă ale acestor limbi. Fiind finanțate de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, fiecare resursă care va fi dezvoltată pentru STEAM Heroes va fi gratuită pentru utilizare (sub licența CC BY-NC-SA 4.0). Scopul nostru este de a răspândi autonomia digitală în toată Europa pentru toți, inclusiv pentru persoane cu dizabilități de învățare, studenți, bărbați sau femei.
Deși poate părea o provocare colosală, Eroii STEAM vor fi la înălțime și vor contribui la dezvoltarea unei educații STEAM mai atractive, accesibile și incluzive. Fiți cu ochii pe resursele noastre gratuite, care urmează să fie publicate în curând.
Referințe:
-
Criado Perez, C. (2019). The deadly truth about a world built for men – from stab vests to car crashes. The Guardian. https://www.theguardian.com/lifeandstyle/2019/feb/23/truth-world-built-for-men-car-crashes?CMP=share_btn_url
-
OECD (2023), PISA 2022 Results (Volume I): The State of Learning and Equity in Education, PISA, OECD Publishing, Paris, https://doi.org/10.1787/53f23881-en.